|
Studiile şi cercetările referitoare la consumul de alimente bio au început în urmă cu treizeci de ani în ţările Europei de Vest, primele care au format piaţa bio. În urma acestor studii s-a dovedit foarte clar că, prin consumul de produse bio pe termen lung, se reduc nenumărate riscuri de apariţie a unor boli, chiar şi a cancerului, iar calităţile şi frumuseţea corpului se conservă un timp mai îndelungat. Bio înseamnă viaţă iar un produs certificat Bio este un produs ce conţine ingrediente oferite de natură şi nu de laboratoarele sofisticate ale omului inconştient. Produsele Bio sunt o revenire necesară a naturii în viaţa noastră, şi ar trebui să fie mai mult de un trend impus de mişcarea ecologistă ori o fiţă de moment. Aceste produse au existat dintotdeauna, însă dezvoltarea societăţii a determinat debarasarea de vechile obiceiuri de viaţă cu unele noi, aproape deloc sănătoase. Azi, când începe să se pună accentul şi în România pe alimentaţia sănătoasă fără conservanţi, coloranţi şi nemodificată genetic, trebuie să fim conştienţi şi de faptul că un procent de până la 50% din ingredientele conţinute de produsele de curăţenie şi cosmetice trec în organism odată cu utilizarea acestora. De ce copiii sunt mai afectaţi de chimicale? În primul rând pentru că ei ingerează o cantitate mai mare de substanţă în raport cu greutatea corporală. În al doilea rând, orice substanţă chimică este mai nocivă pentru organele şi sistemele aflate în plin proces de dezvoltare, faţă de cele mature, care suportă mai bine factorii dăunători. Sistemul nervos şi aparatul reproducător sunt cele mai expuse riscului. De ce este preţul produselor BIO mai ridicat? - ingredientele utilizate în producţia acestora sunt mult mai scumpe şi mai greu de procurat; - producţia durează mult timp şi necesită oameni specializaţi; - este necesară o forţă numeroasă de muncă; - producţia trebuie să respecte anumite standarde prestabilite pentru a primi certificarea; - faţă de agricultura convenţională, în agricultura ecologică animalele dăunătoare trebuie adunate manual, iar bolile plantelor trebuie să fie tratate cu ceaiuri.
|