Reţete de măşti şi alte cosmetice ce se pot prepara acasa găsiţi pe blogul elemental !
Ce trebuie ştiut despre măşti Masca trebuie preparată în funcţie de principalele probleme ale tenului.
Măştile purificatoare - curăţă porii şi îndepărtează celulele moarte de la suprafaţa pielii. Sunt recomandate în special persoanelor cu ten seboreic sau acneic. Printre cele mai folosite ingrediente se numără argila, spirulina, extractul de ceai verde, extract de citrice, vitamina C. Măştile hidratante - trebuie să aibă capacitatea de a bloca apa în straturile superioare ale pielii, evitând uscarea acesteia şi redându-i supleţea. Măştile hidratante pot fi folosite indiferent de tipul de ten, dar sunt recomandate în mod deosebit celor cu pielea uscată. Printre substanţele care trebuie incluse în măştile hidratante amintim hidrolatele tonice (lavandă, hamamelis), apa de trandafiri, vitamina E şi provitamina B5. Măştile exfoliante - permit îndepărtarea stratului de impurităţi şi celule moarte de la suprafaţa pielii, stimulând regenerarea celulelor. Exfolierea poate fi de două tipuri: chimică sau mecanică, noi recomandăm cele care conţin substanţe exfoliante mecanice pe bază de particule abrazive. Printre cele mai eficiente substanţe exfoliante se numără tărâţele de grâu, zahărul brun, granulatul din sâmburi, mălaiul, acidul salicilic. Acestea se combină cu uleiuri purtătoare sau unturi exotice (de exemplu de shea).
|