Ulei de Cocos – proprietăţi

ulei de cocos

Palmierul de cocos sau cocotierul este un arbore tropical care creşte în înălţime până la 30 m, are frunzele lungi, penate, de 4-5 m lungime și produce fructe tot anul.

Nucile de cocos ajunse la maturitate sunt decojite, pulpa albă este apoi tăiată în bucăţi mai mici care se pun la uscat pentru ca o parte din apă să se evapore.

După uscare bucățile de nucă de cocos sunt trecute printr-o presă, proces în care uleiul este separat de pulpă. Uleiul obținut este colectat într-un vas din care este pompat printr-o serie de materiale textile care-l filtrează, rezultând un ulei limpede, fără impurități, care păstrează cele mai multe elemente ale fructului de cocotier. Este imediat ambalat în tambur, care ajunge la producători de cosmetice și ambalatori de ingrediente cosmetice.

În industria alimentară se folosește de regulă uleiul extras la cald (se obține o cantitate dublă prin acest procedeu), care urmează a fi rafinat și dezodorizat.

ULEI DE COCOS în magazin

Aspectul: lichid translucent la peste 24°C, se solidifică sub această temperatură și devine alb. Are miros specific.

Componenţi principali: acizi graşi: lauric > 50%, caprylic, capric, oleic, myristic, stearic, vitamina A, E, minerale și diverse elemente nutritive

PROPRIETĂŢI:

  • protector solar
  • hidratează şi înmoaie pielea
  • hrănitor și protector al pielii
  • vindecă tăieturile superficiale şi zgârieturile
  • deodorant
  • nu înfundă porii, se absoarbe rapid

RECOMANDAT PENTRU:

  • catifelarea și hidratarea pielii de orice tip
  • tenul deshidratat
  • pielea iritată de la scutece
  • eczeme,herpes
  • buze uscate şi crăpate
  • prevenirea îmbătrânirii pielii
  • condiționarea părului, îngrijirea scalpului
  • keratoză
  • mâncărimi, piele deranjată

UTILIZARE:

  • aplicat pe piele ca atare, sau inclus în compoziţii cosmetice în concentraţie de 5-90%
  • câteva picături de ulei de cocos în apa de baie, iar pielea se păstrează tânără şi suplă. Este recomandat pentru toate grupele de vârstă şi pentru toate tipurile de piele
  • aplicată imediat după duş sau baie formează un strat protector aproape inperceptibil – şi deci nu deranjează – izolează în piele umiditatea. Keratoza, mâncărimile de piele, defecţiunile scutului propriu a pielii sunt remediate prin aplicarea uleiului de cocos după baie.
  • aplicaţie externă regulată de ulei de cocos ameliorează simptomele eczemelor. Poate ajuta de asemenea în infecţii fungice ale la mâini și picioare
  • ca deodorant împreună cu un ulei esențial adecvat pentru cei cu transpiraţia acidă, prin aplicare sub braţ a câteva picături, sau cu recipient tip deo-roll, fără să blocheze porii
  • ca atare sau amestecat cu alte ingrediente cosmetice, protejează părul si pielea de la uscare precum și de efectele nocive ale razelor solare
  • buzele uscate şi crăpate pot fi remediate prin aplicarea câtorva picături de ulei de cosos pur, sau amestecat de exemplu cu propolis, sau ulei esențial de citrice
  • pentru pielea întărită se aplică prin frecare coatele, genunchii sau calcâiele uscate
  • înainte de şamponare aplicaţi câteva picături pe scalp şi masaţi timp de câteva minute
  • ca mască de păr după spălarea părului, se aplică o cantitate suficientă care să acţioneze pe timpul nopţii sub un prosop care acoperă tot capul şi părul. Spălaţi părul dimineaţa.
    Puteţi să-l folosiţi şi în combinaţii cu alte uleiuri sau extracte naturale pentru tratamente specifice.
  • masajul cu ulei de cocos ajută la îndepărtarea stresului şi la relaxare, combinat cu uleiuri esențiale specifice și după preferințe

Acid hialuronic – proprietăţi

Produs obţinut biotehnologic din glucoză, peptonă soia şi extract de drojdie. Acidul hialuronic se regăseşte în mod natural în ţesuturi diferite: piele, fluidele articulaţiilor, ţesuturile conjunctive.

Este un glicozaminoglican şi este unul dintre cele mai importante elemente extracelulare pe lângă elastină şi colagen. Acidul hialuronic are capacitatea de a atrage şi reţine o cantitate mare de apă, această capacitate, printre altele, conferă volum şi elasticitate pielii. Odată cu înaintarea în vârstă, cantitatea de acid hialuronic în piele scade treptat.

Inclus în produsele cosmetice, acidul hialuronic nu pătrunde la nivelul dermului şi nu înlocuieşte acid hialuronic regăsit acolo în mod natural, însă capacitatea sa excepţională de a reţine apa ajută la hidratare, uniformizare şi repulpare.

O parte din moleculele acidului hialuronic formează un film pe piele care are un efect de strângere (fermizare) şi uniformizare iar molecule mai mici vor penetra straturile superioare ale epidermei, vor atrage şi reţine apa astfel hidratând şi umflând pielea, acest efect reducând ridurile şi liniile fine.

ACID HIALURONIC  în magazin

Proprietăţi

  • hidratant puternic
  • repulpant
  • fermizant
  • protector
  • catifelant
  • antiage
  • antirid preventiv şi curativ
  • bine tolerat de orice tip de piele

Recomandări

  • ten îmbătrânit, ridat
  • primele riduri
  • compoziţii cu hidratare intensă
  • îngrijirea pielii mature sau uscate
  • compoziţii antiage
  • compoziţii de lifting şi fermizare
  • îngrijirea conturului ochilor
  • îngrijirea bustului
  • loţiuni şi geluri repulpante

Unt de Shea – proprietăţi

Untul de Shea se obţine din nucile arborelui Shea-Karité, arbore care începe să rodească după aproximativ 15 ani şi poate da roade de calitate maximă începând de la vârsta de 30 de ani.

Arborele de shea este un foarte important obiect al dezvoltării durabile a economiei rurale africane; începând cu anii `70 s-au depus eforturi considerabile în Ghana pentru a porni activitatea de producție și valorificare.

Untul de Shea este un ingredient de nelipsit din tratamentele cosmetice naturale din întreaga lume, atât în zonele de baştină, cât şi în cele mai luxoase saloane occidentale. A fost utilizat în multe părţi ale Africii în special în Ghana şi Mali din generatii în generaţii pentru proprietăţile sale de hidratare şi vindecare,  pentru a proteja şi condiţiona pielea şi părul deteriorat de soare, vânt şi alţi factori externi.

Sinonime: villetaria paradoxa, unt de karité, sheabutter

UNT DE SHEA în magazin

Aspectul: la temperatura camerei are consistența solidă, culoare crem-verzuie, miros crud caracteristic, fin. Intensitatea mirosului și a culorii poate varia ușor de la un lot la altul în funcție de sezonul și zona recoltării.

Componenţi principali: acizi graşi: oleic, palmitic, linoleic, stearic, omega6, omega9, vitamina A, E, K, butirospermol, fitosteroli, latex, amirine

PROPRIETĂŢI:

  • hidratant intens pentru pielea uscată şi iritată
  • revitalizant al pielii obosite, uscate, a scalpului
  • penetrant, se absoarbe ușor
  • calmant, echilibrant
  • anti-inflamator
  • factor de protecţie UV
  • regenerant, promovează reînnoirea pielii
  • stimulant, activează microcirculația
  • cicatrizant, accelerează vindecarea plăgilor
  • stimulează sinteza de colagen care previne ridurile şi alte semne de îmbătrânire

RECOMANDAT PENTRU:

  • toate tipurile de piele, în special cea uscată
  • riduri şi semne de îmbătrânire
  • buze și zone delicate ale feței
  • pielea iritată de la scutece
  • pielea afectată şi dură sau crăpată
  • vergeturi
  • erupţii cutanate, eczeme, dermatite
  • arsurile solare, răni mici de piele
  • dureri musculare, oboseală, şi tensiune musculară
  • scalp uscat din cauza tratamentelor aplicate pe păr

UTILIZARE:

  • aplicat ca atare pe pielea proaspăt igienizată şi încă ușor umedă
  • în amestec cu uleiuri vegetale, uleiuri esenţiale sau diverse extracte în funcţie de necesităţile pielii, în concentraţie de 5-90%
  • în compozițiile cosmetice cu rol de protecţie solară, pentru aplicare înainte şi după expunerea la soare pentru a reduce exfolierea pielii.
  • ca ingredient în unguentele de masaj pentru muşchii extenuaţi, pentru pielea uscată, pentru drenaj limfatic, împreună cu uleiuri esenţiale în funcţie de scopul tratamentului
  • ca ingredient de masare a scalpului uscat sau cu probleme, dar şi pentru a stimula creşterea părului, combinat cu ingrediente cosmetice alese în funcție de specificul problemelor
  • ca ingredinet în măști pentru părul uscat, degradat, despicat, și pentru disciplinarea părului creț sau rebel
  • ca atare sau combinat cu alte uleiuri vegetale în timpul sarcinii pentru a menţine supleţea pielii, şi pentru a preveni  vergeturile. Poate fi utilizat cu succes şi după naştere pentru a reduce vergeturile deja existente

Pentru topire apelați la bain-marie (baia de aburi), încălziți la 40-50°C, evitați supraîncălzirea, nu recomandăm încălzirea în cuptorul cu microunde. La temperatura de peste 36°C devine mai cremos și se poate amesteca cu diverse alte ingrediente cosmetice, pentru cei care doresc să evite încălzirea untului.

Atenție! Dacă se încălzește în exces, se va cristaliza după răcire.

Ulei de Argan – proprietăţi

Uleiul de Argan este presat din fructele arborelui de argan, un copac nativ în Maroc, care trăieşte până la 200 de ani. De secole, marocanii au folosit uleiul pentru îngrijirea pielii dar şi în dieta lor cotidiană.

Preluarea uleiului de argan în cosmetică este relativ recentă, deşi localnicii cunoșteau de demult efectele pozitive ale uleiului asupra pielii, folosindu-l pentru tratarea rănilor şi a bolilor dermatologice.

În prezent, este unul dintre cele mai scumpe uleiuri vegetale din cauză că arborele de argan creşte pe zone restrânse, având nevoie de condiţii climaterice specifice: sol arid dar bogat, soarele Africii și influența temperaturii Atlanticului.

Un arbore asigură o recoltă într-un sezon din care se obține sub 0,5 litri de ulei, astfel este recomandată prudența în a achiziționa ulei de argan ieftin, care este posibil diluat de regulă cu ulei de nuci, alune sau arahide în cel mai bun caz.

Componenţi principali: conținut ridicat de acizi graşi esenţiali: omega-9, omega-6, polifenoli, vitamina E, F, caroteni, squalane, palmitic, stearic, oleic, linoleic, linolenic.

ULEI DE ARGAN în magazin

PROPRIETĂŢI:

  • antiinflamator, cicatrizant
  • antioxidant puternic, emolient
  • regenerator și restructurant
  • se absoarbe rapid în piele
  • reduce umflăturile şi ameliorează durerile musculare
  • protejează pielea de radicalii liberi

RECOMANDAT PENTRU:

  • antiîmbătrânire şi reducere a ridurilor
  • eczeme, psoriazis
  • acnee şi alte afecţiuni ale pielii
  • prevenirea anumitor maladii de piele
  • pevenirea îmbătrânirii fiziologice
  • cicatrici
  • vergeturi
  • arsuri solare
  • păr degradat, scalp uscat
  • unghii fragile

UTILIZARE:

  • aplicat pe piele ca atare nediluat, pentru regenerare, restructurare cutanată, piele îmbătrânită, ten cu probleme
  • ca ingredient inclus în compoziţii cosmetice pentru reducerea ridurilor, refacerea filmului hidrolipidic, în concentraţie de 5-30%
  • ca ingredient în preparaea unguentelor destinate eczemelor, pentru cicatrizarea cât mai corectă a leziunilor tegumentare și diverse afecțiuni ale pileii, 30-90%
  • ca ingredient în compoziţii cosmetice pentru păr degradat, uscat, afectat de soluții chimice, dând strălucire şi vigoare, 20-50%
  • ca atare nediluat, sau ca ingredient pentru întărirea unghiilor fragile
  • ca atare nediluat sau inclus în compoziții cosmetice dedicate femeilor însărcinate pentru prevenirea vergeturilor, elasticizarea pielii corpului şi a zonei perineale
  • ca ingredient în preparatele de masare a sânilor şi a zonei abdominale pentru prevenirea lăsării pielii

Cremă de scutece pentru pielea iritată

Cremă de scutece pentru pielea iritată cu gălbenele şi guaiac

FMC06023/2011

Pentru ~50 ml gr/ml
A unt de shea 24,5 ml (23 gr)
A ulei de gălbenele 20 ml (18,6 gr)
B oxid de zinc 7 gr
B ulei esențial de guaiac 0,5 gr = 1 PINCH (~ un bob de mazăre)
C ulei esențial de lavandă 7 picături
C bisabolol 10 picături
C vitamina E 5 picături

Dezinfectaţi recipientul dedicat şi toate ustensilele cu care lucraţi, detalii în articolul despre dezinfectare.

Dozajul tip ”PINCH” se referă la tipul linguriţei de dozare din setul de inox disponibil în magazin, şi întotdeuna rasă.

Se adaugă componentele din faza A într-un recipient termorezistent care se pune la căldură pe baie de apă. Compoziţia se încălzeşte până la topire, după care vasul se îndepărtează de la căldură.

Se adaugă oxidul de zinc şi uleiul esenţial de guaiac din faza B şi se amestecă. Pentru a accelera răcirea, se pune compoziția peste un vas cu apă rece sau la frigider și se continuă omogenizarea până când se răcește la temperatura mâinii.

În final se adaugă ingredientele din faza C. Compoziţia se va amesteca până la răcirea completă.

Crema rezultată se transferă în recipientul potrivit.

  • Dificultate: începător/avansat/expert
  • Ustensile: cilindru gradat sau cântar de precizie, pahar termorezistent
  • Recipient: borcan ZOIA sau CARVEN
  • Păstrare: 3 luni, ferit de căldură și lumină, închis etanş